Suceava: Persoanele blocate în zăpadă din cauza viscolului, preluate de o autoșenilată

Suceava: Persoanele blocate în zăpadă din cauza viscolului, preluate de o autoșenilată
Publicat: 02/02/2014, 10:49
Actualizat: 29/07/2014, 23:47

Cele zece persoane, între care o femeie și copilul ei de doi ani, care sâmbătă seară au rămas blocate în două mașini pe un drum județean din Suceava, din cauza viscolului, au fost transportate la adăpost, pompierii ISU intervenind cu o autoșenilată pentru transportul acestora.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată, în ajutorul persoanelor blocate în două mașini pe DJ 209 Verești-Fântânele au pornit inițial două utilaje ale Primăriei comunei Fântânele care, din cauza zăpezii, au rămas și acestea blocate, iar pompierii militari suceveni au intervenit cu o autoșenilată, care le-a găsit pe cele zece persoane blocate în zăpadă la aproximativ un kilometru de localitatea Fântânele.

Primii salvați au fost o femeie în vârstă de 36 de ani și băiețelul său, în vârstă de doi ani, pe care salvatorii i-au transportat chiar până la domiciliu, în localitatea Stamate, unde au ajuns în siguranță. Ulterior au fost transportate la adăpost toate persoanele.

„Intervenția a fost extrem de grea, echipajul pompierilor militari fiind expus în permanență la condiții de viscol și ger, mai bine de două ore cât timp s-au desfășurat operațiunile de salvare”, a menționat Găleată.

În prezent, în județul Suceava, vântul continuă să sufle cu putere și să spulbere zăpada.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că din cauza vântului puternic au fost semnalate avarii la furnizarea de energie electrică.

Astfel, linia de medie tensiune dintre Fălticeni și Liteni a fost deconectată în mod controlat, fiind afectate 22 de posturi de transformare ce alimentează 2.000 de consumatori și va fi repus în funcțiune, pe rând, fiecare post de transformare, până când se identifică defecțiunea. O altă linie de medie tensiune din zona Boroaia cu trei posturi de transformare a fost avariată, afectând 200 de consumatori, echipele de intervenție stabilind cauza și urmează, cu ajutorul autorităților locale, să ajungă în zona respectivă.

„Dacă nu se reușește, vom trimite autoșenilata în zonă să asigure accesul electricienilor pentru a remedia avaria”, a spus Sinescu.

În județ se mai înregistrează și alte 46 de deranjamente colective care afectează aproximativ 700 de consumatori și care sunt în curs de remediere.

Totodată, prefectul a arătat că circulația se desfășoară în condiții dificile în zona de est a județului, nefiind însă blocaje pe drumurile naționale.

El a spus că sunt zone pe drumurile județene unde s-au format suluri de zăpadă, dar că utilajele de deszăpezire acționează pentru îndepărtarea zăpezii.

Astfel, sunt blocaje pe drumul județean 209 Verești-Forăști, pe drmul județean 209 C între Suceava și Moara, dar și pe traseele Vulturești-Hârtop, Siret-Mușenița, Forăști-Manolea sau Stroiești-Vâlcele.

Tibi Bujdei, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2025, în România. Trebuie să depuneți această declarație
Rămâi fără mașină! Lucruri mai puțin știute despre ITP și RCA
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu